Impact in Gorj: Ştefan s-a accidentat, Vancea e căpitan
Decarul pandurilor, Iulian Ştefan este incert pentru meciul de astăzi după ce la unul din ultimele antrenamente s-a accidentat. E o problemă destul de serioasă pentru noi această accidentare a lui Ştefan pentru că e un jucător cheie, spune Nae Ungureanu. Ştefan a suferit o contractură musculară, fiind posibil să stea pe margine câteva zile, locul său în echipă fiind luat de Robert Vancea. Ungureanu a stabilit ca şi banderola să fie predată de Ştefan lui Vancea, astfel că în acest sezon de Divizia A Pandurii va avea al cincilea căpitan de echipă după Trofin, Vintilescu, Perisic şi Ştefan. Dacă Ştefan va lipsi, Vintilescu va reintra în teren. Sunt refăcut fizic după acea accidentare şi sunt decis să dau măcar un gol, însă importante sunt cele trei puncte, a declarat Vintilescu.
Apel la public
Avem nevoie de cel de-al 12-lea jucător, adică de public. Îi rugăm să fie alături de noi şi împreună să ne bucurăm de victorie, spune Nae Ungureanu, rugându-i pe spectatori să vină la meciul de astăzi. Trebuie să creăm o atmosferă frumoasă şi să încurajăm echipa noastră, spune Condescu. Pentru acest meci, conducerea pandurilor a decis să schimbe preţul biletelor de intrare. Astfel, un tichet la tribuna I va costa 150.000 lei, iar la tribuna a II-a şi peluze un bilet va costa 100.000 lei.
Îi retrogradăm !
Optimismul este la el acasă în tabăra pandurilor. Îi batem şi îi retrogradăm pentru că ei au un program foarte greu în final de sezon, spune Buta. Şi Armel Disney promite să facă un meci mare. Vreau să dau goluri, dar importante sunt punctele. Sorin Vintilescu, este ferm. Nu îmi este frică de ei. Au multe puncte slabe şi o să îi facem, a concluzionat Vintilescu.
Vor să ne bată
În acest moment, Pandurii, FC Vaslui şi Jiul Petroşani se luptă pentru evitarea ultimului loc care duce în Divizia B. În urmă cu câteva etape, Jiul a remizat pe teren propriu cu moldovenii într-un meci în care nu s-a tras nici măcar un şut pe spaţiul porţii, mulţi spunând că finul Simota l-a ajutat pe naşul Porumboiu. Azi, prietenul lui Simota, Condescu este obligat să-l bată pe petroşănean, iar sâmbăta viitoare să nu piardă la Vaslui. Simota spune că mergem la Târgu Jiu să nu pierdem, astfel aruncându-se în Divizia B.
C. BRUJAN
Inapoi 28.04.2006.
|
|